Legislatia privind materia măsurilor preventive a ridicat de multe ori controverse în rândul juriștilor. Este normal să i se acorde o importanță deosebită deoarece aduce în prim plan una dintre principalele excepții care vizează dreptul la libertate și la siguranță, astfel cum Convenția îl definește prin articolul 5. Norme similare identificăm în Constituție, prevederile articolului 23 reprezentând punctul de plecare în orice discuție privind această temă.
Un rol important în ecuație îl ocupă politica de legiferare, inconsecventă pe alocuri și cu efecte stranii în practică. Or, sunt de notorietate modificările Codului de procedură penală adoptate în ultimii ani, pleiada de decizii ale ÎCCJ-ului pronunțate în cauze care au drept obiect interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti sau chiar intervenții de ordin constituțional cu privire la dispoziţii legale, ulterior intrării acestora în vigoare sau chiar în interpretarea dată printr-o decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri s-a dorit o armonizare a legislației naționale cu cea comunitară, aptă sa urmărească asigurarea exercitării eficiente a atribuțiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și ale celorlalți participanți în procesul penal. În felul acesta urmau să fie respectate prevederile Constituției, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum și ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Materia măsurilor preventive presupune acordarea unei atenții deosebite înțelegerii legislaţiei româneşti dar si a celei europene la care ne raportăm şi care, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a dobândit întâietate în raport cu cea naţională. Probleme ridică însușirea practică a acestor noțiuni extrastatale și materializarea lor prin pronunțarea unor hotârâri apte să respecte în realitate cerințele pe care Curtea Europeana le impune. Adeseori, aceste principii rămân la nivel de teorie.
Dovada o constituie condamnările României la CEDO chiar și după intrarea în vigoare a noilor coduri. Nu puține au fost cazurile în care apărările inculpaților, deși au reclamat motive care țin de necesitatea respectării drepturilor și fundamentelor procedurii penale precum prezumția de nevinovație, dreptul la apărare, necesitatea ca în fază de urmărire penală să fie motivată în concret fiecare propunere de luare/prelungire a arestului preventiv, acestea au ramas la nivel de discuție formală.
O situație inedită care poate să nască controverse în rândul juriștilor pe tema considerentelor care pot susține sau nu necesitatea încetării de drept a măsurii arestului preventiv are drept izvor o cauză penală înregistrată pe rolul Judecatoriei X. Evident, pentru o înțelegere completă a cazului este necesar sa schițăm câteva repere factuale.
În plus, aș dori să sublinez că prezentul articol nu reprezintă o critică cu privire la soluțiile judiciare dispuse în cauza ci poate să reprezinte, cel mult, un subiect interesant de discuții cu privire la tema analizată.
Dosar nr. a1.1
În data de 19.02.2021, după învestirea Judecatoriei A cu rechizitoriul nr. 1, se procedează pentru prima data la verificarea măsurii preventive în cameră preliminară. Deși instanța dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar prevazută de art. 215 indice 1 Cod procedură penală, pe o perioada de 60 de zile, parchetul promovează contestație.
Contestația este solutionată în data de 23.02.2021, când Tribunalul A, în temeiul art. 425, indice 1, punctul 2, lit. a Cod procedură penală, admite cererea formulată de Parchetul de pe langa Judecatoria A împotriva Încheierii penale nr. 546/19.02.2021 a Judecatoriei A, pe care o desființează în întregime și, rejudecând: în temeiul art. 348 Cod procedură penală, raportat la art. 207, alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul M A S(….), pe care o menține pentru următoarele 30 de zile.
Dosar nr. a1.2
În termenul legal de maxim 30 de zile pe care îl reglementează dispozițiile art. 207 alin. 6 Cod procedură penală, Judecatoria A verifică din oficiu necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv. Astfel, în data de 17.03.2021, în temeiul art. 348 Cod procedură penală raportat la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, a art. 207 Cod procedură penală și a art. 215 din același act normativ, judecătorul de cameră preliminară a verificat din oficiu măsura preventivă.
Pe această cale s-a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul MAS, trimis în judecată pentru savârșirea infracțiunilor de …, măsură dispusă prin încheierea penală nr. 4145/26.12.2020 a Judecătoriei A, definitivă prin necontestare, în baza careia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 60/UP din 26.12.2020, cu măsură preventivă a controlului judiciar prevazută de art. 215 indice 1 Cod procedură penală, pe o perioadă de 60 de zile.
Împotriva încheierii a formulat contestație parchetul, care a fost soluționată în data de 22.03.2021 de către Tribunalul A. Prin încheierea finală de cameră de consiliu nr. 34/22.03.2021 în temeiul art. 425 indice 1 punctul 2 lit. a Cod procedură penală, se admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecatoria A împotriva încheierii penale nr. 830/17.03.2021 a judecatorului de cameră preliminară din cadrul Judecatoriei A, pe care o desființeaza în întregime și, rejudecând: în temeiul art. 348 Cod procedură penală, raportat la art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia măsurii arestarii preventive luată față de inculpatul MAS pe care o menține pentru următoarele 30 de zile.
Între timp cauza este strămutată de la Judecătoria A la Judecătoria X.
Dosar nr. a2.1
La termenul de judecată din data de 19.04.2021 Judecatoria X a procedat la verificarea din oficiu, în cameră preliminară, a legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv.
Cu aceasta ocazie, apărarea a înaintat o cerere distinctă prin care s-a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurii arestului preventiv, dar și o cerere separată prin care se solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu dacă prima cerință va fi respinsă.
Încetarea de drept solicitată de către apărare a fost motivată în raport de 2 considerente.
În primul rand, s-a invocat o culpă a Tribunalului A în sensul că termenul pentru soluționarea contestației în cadrul dosarului nr. a1.2 a fost stabilit după ce măsura arestului preventiv a încetat de drept. Așadar, încheierea finală de camera consiliu nr. 34/22.03.2021 a Tribunalului A a fost pronunțată peste termenul legal. Pe cale de consecință, măsura arestului preventiv a încetat de drept în data de 20.03.2021. Or, încetarea de drept a măsurii preventive la data de 20.03.2021 face imposibilă o nouă verificare a temeiniciei și a legalității sale, în data de 19.04.2021, de către Judecătoria X!
În al doilea rând, s-a invocat o culpă a Judecatoriei X. S-a aratat că și în situația în care se va aprecia că măsura preventivă a fost verificată în condiții de legalitate, până la acel moment, în cadrul celor două dosare înregistrate pe rolul Judecatoriei A (a1 și a1.2), termenul maxim de 30 de zile, până la care Judecatoria X, din oficiu, putea să procedeze la o nouă verificare (să dezbată din nou măsura preventivă), curge din data de 17.03.2021 și se împlinește în data de 15.04.2021. În atare condiții, la data de 16.04.2021 măsura arestului preventiv a încetat de drept!
Cu privire la solicitarea subsidiară care privea necesitatea înlocuirii măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu s-au adus o serie de argumente teoretice, dar și aplicate, care susțineau în opinia apărării necesitatea dispunerii unei măsuri alternative.
Prin Încheierea nr. 198 din data de 19.04.2021 se dispune respingerea ambelor cereri și se constată legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv. Hotărârea rămâne definitivă în data de 24.04.2021 prin respingerea contestației pe care a promovat-o apărarea.
Încheierea Judecatoriei X prin care se respinge cererea de încetare de drept reține următoarele argumente:
1. După întocmirea rechizitoriului și sesizarea la data de 16.02.2021 a Judecătoriei A, a avut loc în baza art. 207 alin. (1) și urm. din Codul de procedură penală, în temen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv de către judecătorul de cameră preliminară al instanței, care prin încheierea penală nr. 546/19.02.2021 a dispus, în baza art. 242 alin.(2) din Codul de procedură penală, înlocuirea măsuri preventive privative de liberatate cu cea a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
2. prin încheierea penală nr. 24/CCP/2021 din 23.02.2021 a Tribunalului A, pronunțată în ultima zi a duratei măsurii arestului preventiv, așadar înainte de expirarea măsurii arestului preventiv, deci cu respectarea prevederilor art. 205 alin. (5) din Codul de procedură penală, referitor la termenul de soluționare a contestației formulate de procuror împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, s-a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecatoria A împotriva încheierii penale nr. 546/19.02.2021 a Judecătoriei A, care a fost desființată și s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive pentru următoarele 30 de zile, deci până la data de 24.03.2021 inclusiv.
3. prin încheierea penală nr. 830/17.03.2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei A s-a dispus din nou înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a controlului judiciar;
4. prin încheierea penală nr. 34/C CP /22.03.2021 Tribunalul A a admis contestația formulată iar de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare și a desființat încheierea penală nr. 830/ 17.03.2021, fiind dispusă menținerea pentru următoarele 30 de zile a măsurii arestului preventiv, deci până la data de 20.04.2021 inclusiv.
5. se constată că judecatorii de cameră preliminară ai Tribunalului A au soluționat contestația parchetului înainte de expirarea la data de 24.03.2021 a duratei arestului preventiv, fiind respectate prevederile art. 205 alin. (5) din Codul de procedură penală, referitor la momentul până la care contestația formulată de procuror împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare poate fi soluționată, și anume, înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.
6. în considerarea celor expuse, în baza art. 348, raportat la art. 207 alin. (4) si (6) din Codul de procedură penală, se va dispune menținerea ei pentru încă 30 de zile, începând cu data de 19.04.2021, până la data de 18.05.2021.
7. totodată, s-a apreciat că apărările care fac trimitere la nerespectarea termenului de soluționare a contestațiilor formulate de parchet trebuiau făcute în fața judecătorilor de cameră preliminară ai instanței de control judiciar, care au statuat definitiv în sensul menținerii măsurii arestului preventiv.
Revenind, observăm că pentru o corectă apreciere a celor relatate mai sus trebuie făcută o distincție clară între durata măsurii preventive și termenul maxim până la care aceasta poate fi verificată, din oficiu, de către instanța de judecată. Singura situație în care judecatorul, în procedura de cameră preliminară, poate stabili durata măsurii arestului preventiv, este aceea când se dispune arestarea preventivă în raport de dispozițiile art. 238 Cod de procedură penală. Dar chiar și așa, de exemplu, legalitatea și temeinicia arestului preventiv dispus în raport de prevederile art. 238 Cod de procedură penală, pentru o perioada de 25 de zile, trebuie să fie verificate, din oficiu, în raport de prevederile art. 207 Cod de procedură penală, periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile, de la luarea sa.
Acest raționament este întărit și de poziția CCR care prin Decizia nr. 831/12.12.2019 statueaza următoarele:
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile art. 205 alin. (4) si (5) din Codul de procedură penală, Curtea retine că, prin Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, paragrafele 25-27, a constatat că dispozițiile art. 204 alin. (4) si alin. (5) din Codul de procedură penală prevăd că, în cazul contestației formulate de inculpat, aceasta se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, iar contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.
15. Curtea a apreciat că termenul de 5 zile prevăzut de legiuitor în cazul soluționării contestației formulate de către inculpat nu este un termen de recomandare. Dimpotrivă, acest termen trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestației formulate de către inculpat și până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile. Numai în cazul în care aceasta durată este mai mică de 5 zile soluționarea contestației formulate de către inculpat se va face înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, practic într-un termen mai mic de 5 zile. Astfel, încheierea prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă mai ușoara capată caracter executoriu cel mai târziu la expirarea măsurii preventive mai grele (cea care se înlocuiește).
16. Or, având în vedere considerentele mai sus enunțate, precum și faptul că prevederile art. 205 alin. (4) si (5) din Codul de procedură penală sunt similare cu cele ale art. 204 alin. (4) si (5) din acelasi cod, Curtea reține că cele statuate prin Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019 sunt aplicabile și în prezenta cauza.
17. Așa fiind, nu poate fi reținută existența unui regim juridic diferit aplicabil procurorului și inculpatului, sub aspectul termenului de soluționare a contestațiilor formulate de aceștia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, de natură a discrimina inculpatul în raport cu organul de urmărire penală și de a-i încălca acestuia dreptul la un proces echitabil, întrucât textele criticate se impune a fi interpretate în sensul că termenul de 5 zile, prevăzut la art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală, reprezintă o garanție suplimentară, reglementată în favoarea inculpatului, în scopul evitării unor eventuale situații de incertitudine cu privire la posibilitatea acestuia de a-și apăra drepturile și interesele procesuale. Astfel, contestația formulată de inculpat, conform art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu va putea fi soluționată și după data expirării duratei măsurii preventive anterior dispuse, iar cea formulată de procuror nu poate să fie judecată înaintea momentului anterior referit. Prin urmare, termenul de 5 zile, prevăzut la art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală, trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestației formulate de către inculpat și până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile, iar în situația în care aceasta durată este mai mică de 5 zile, contestația formulată de către inculpat, conform art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, va fi soluționată, într-un termen mai mic de 5 zile, înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că textele criticate sunt în acord cu prevederile art. 16 alin. (1) si art. 21 alin. (3) din Constituție.
18. Or, Curtea a reținut că, potrivit celor prezentate anterior, atât arestul preventiv, cât și arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate. Astfel, înlocuirea, în cursul urmăririi penale, a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu reprezintă o formă continuă de privare de libertate. Acest fapt duce la concluzia că înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu nu presupune și punerea inculpatului în libertate. Punerea în libertate a inculpatului devine obligatorie când acesta nu mai este sub imperiul unei măsuri preventive privative de libertate, fiind sub imperiul unei măsuri restrictive de libertate, sau când față de acesta nu s-a mai dispus nicio măsură preventivă.
De asemena, referitor la termenul în care contestația împotriva încheierii prin care se înlocuiește o măsură preventivă cu o alta mai ușoară, în practică s-a apreciat că atat contestația formulată de inculpat, cât și cea formulată de procuror trebuie soluționate înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior în cauză, chiar dacă textul de lege ar diferenția aparent modul de soluționare a celor două categorii de contestații. Prin reglementarea expresă a unui termen de 5 zile de la înregistrare, legiuitorul a intenționat să protejeze suplimentar inculpatul sub aspectul evitării unor eventuale situații de incertitudine cu privire la posibilitatea exercitării depline a drepturilor și libertăților sale; nu există de altfel niciun argument pentru care contesția formulată de inculpat să poată fi soluționată și după data expirării duratei măsurii preventive anterior dispuse, iar cea formulată de procuror să fie judecată înainte de acest moment. O altă interpretare ar aduce atingere principiului egalității armelor în fața judecătorului cu privire la măsurile preventive ce pot fi dispuse pe parcursul soluționării cauzei, în dezacord cu jurisprudența națională, dar și cu jurisprudența europeană (cauzele Târău împotriva României, Hotărârea din 24 februarie 2009; Catal contra Turciei, Hotărârea din 17 aprilie 2012 etc.). Prin urmare, în cazul în care contestația inculpatului formulată împotriva unei încheieri prin care s-a înlocuit o măsura preventivă cu altă este soluționată după expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior, aceasta din urmă se constată încetată de drept la împlinirea termenului. (Minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel cu procurorii șefi ai secției judiciară de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetelor de pe lângă curțile de apel, 21-22 noiembrie 2016, pct. 25).
Chiar și în situația în care se va aprecia că măsura preventivă a fost verificată în condiții de legalitate, în cadrul celor doua dosare înregistrate pe rolul Judecătoriei A (a1 si a1.2), termenul maxim de 30 de zile, până la care Judecatoria X, din oficiu, putea să procedeze la o nouă verificare curge din data de 17.03.2021 și se împlinește în data de 15.04.2021. În atare condiții, la data de 16.04.2021 măsura arestului preventiv a încetat de drept!
În atare condiții, apreciez că termenul de 30 de zile nu poate să curga din data de 22.03.2021 (momentul la care s-a pronunțat, în contestație, Tribunalul A, în cadrul dosarului nr. a1.2), fiindcă ar însemna să acceptăm teoria potrivit căreia contestația poate să fie soluționată oricând. Or, o asemenea ipoteză nu poate fi primită, fiindcă, în procedura de cameră preliminară, prin voința exclusivă a instanței de judecată, independent de litera obligatorie a legiutorului, măsura arestului preventiv NU poate avea un interval mai mare de 30 de zile.
În plus, trebuie să existe o continuitate a executării măsurii preventive fiindcă inculpatul a stat arestat preventiv și după momentul la care Judecătoria A, în data de 17.03.2021, a dispus înlocuirea cu măsura controlului judiciar (așadar, această soluție nu a avut efect suspensiv de executare). În atare condiții, în momentul în care a fost admisă contestația, în data de 22.03.2021, Tribunalul A a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, pentru o perioada de 30 de zile care curge din data de 17.03.2021, de la momentul verificării inițiale a măsurii.
Chiar interpretarea gramaticală a dispozițiilor din Codul de procedură penală garantează, în primul rând, că noțiunea de verificare se referă la procesul de reanalizare a stării juridice care alterează atributul noțiunii de libertate (indiferent că vorbim de o masură restrictivă sau privativă de libertate). În al doilea rând, continuitatea măsurii rezida din aceea că în cazul înlocuirii măsurii preventive cu una mai ușoară nu asistăm la apariția unor temeiuri noi care ar determina luarea noii măsuri preventive mai ușoare, ci ne aflăm în prezența acelorași temeiuri, dar noua măsură preventivă este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. Astfel, înlocuirea măsurii preventive cu una mai ușoară nu presupune și revocarea primei măsuri preventive dispuse, deoarece în acest caz ne-am afla într-o situație absurdă în care se revocă o măsură preventivă, deoarece au încetat temeiurile care au determinat-o, dar, ulterior, s-ar constata că aceste temeiuri subzisăa, dispunându-se înlocuirea primei măsuri preventive cu una mai ușoară.
Numai în situația în care, în contestație, s-ar fi dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar apreciem că era necesar să se stabilească durata noii măsuri preventive care începea să curgă de la momentul pronunțării contestației. Fiindcă măsura controlului judiciar, în procedura de cameră preliminară, în raport de dispozițiile art. 215 ind. 1 Cod de procedură penală, se poate dispune pe cel mult 60 de zile. Per a contrario, măsura controlului judiciar se poate dipune și pe o perioadă mai mică de 60 de zile.
Revenind la argumentele juridice pe care le oferă încheierea contestată observăm că s-ar impune punctarea următoarelor aspecte:
Argumentele 1-4
Indiferent din ce perspectivă ar fi privit rationamentul judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecatoriei X este de evidența faptului cert că între momentul 17.03.2021 (când pentru ultima dată a verificat măsura Judecătoria A) și data de 19.04.2021 (când s-a pronunțat încheierea contestată) au trecut 34 de zile!
Intervalul maxim de 30 de zile în care instanța, din oficiu, poate să verifice măsura preventivă curge de la momentul verificării și nu de la data soluționării contestației. Un raționament contrar nu poate fi primit fiindcă s-ar ajunge în situații de neacceptat când între 2 verificări trec mai mult de 30 de zile cum este și cazul de față.
Prin admiterea contestației, Tribunalul A nu putea stabili din oficiu și peste voința legiuitorului faptul că următoarea perioadă de 30 de zile în care se va reverifica măsura curge de la data soluționării contestației. Nu suntem în fază de urmărire penală când regulile sunt diferite în sensul că îi revine exclusiv procurorului competența de a solicita arestarea preventivă pentru 30 de zile sau mai puțin. Apreciem că se face o confuzie între durata arestului preventiv și perioada de 30 de zile maximă în care acesta poate fi verificat din oficiu. Or, cunoaștem că în procedura de cameră preliminară durata arestului nu se limiteaza la 30 de zile ci conform art. 239 Cod de procedură penală aceasta poate fi de maxim 5 ani.
Așadar, argumentul potrivit căruia s-a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria A împotriva încheierii penale nr. 546/19.02.2021 a Judecătoriei A, care a fost desființată și s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive pentru următoarele 30 de zile, deci până la data de 24.03.2021 inclusiv nu poate fi primit.
Dacă în urmărire penală se încuviințează prelungirea arestului preventiv pentru o anumită durată (care poate fi egală sau mai mică de 30 de zile) în camera preliminară se verifică măsura arestului preventiv într-un interval maxim. Însă, verificarea din oficiu poate să se realizeze la 10 zile sau în a 29 –a zi. De exemplu, o reverificare a arestului în data de 13 a lunii, după 10 zile de la momentul la care a fost ultima dată verificat, nu naște obligativitatea de a-l reverifica până la finalul lunii. Ba din contră, următoarea reanalizare a măsurii se face în termen de maxim 30 de zile din momentul 13.
De altfel, potrivit art. 239 alin. 2 Cod de procedură penală, durata maximă de 5 ani curge de la data sesizării instanței de judecată, respectiv 16.02.2021, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv.
Așadar, în speța de față, dacă arestul preventiv curge ca perioadă de timp din data de 16.02.2021, nu se poate susține că următoarea verificare de 30 de zile are moment de început data soluționării primei contestații, respectiv 23.02.2021. S-ar ajunge în situația în care intervalul 16.02.2021-23.02.2021 să nu aibă legitimitate și fundament juridic.
Argumentul 5
Acceptarea raționamentului potrivit căruia de la momentul ultimei contestații curge o nouă perioadă de 30 de zile ar însemna, de plano, aceptarea ideii ca până la expirarea acestui termen, trebuie soluționată noua verificare, dar și contestația. Or, contrar opiniei Judecătoriei X, apreciem că perioada nouă de 30 de zile dintre 2 verificări curge de la data verificării pe care o efectuează Judecătoria și nu de la soluționarea contestației.
De altfel, CCR prin DECIZIA nr. 831 din 12 decembrie 2019 arată următoarele: Or, având în vedere considerentele mai sus enunțate, precum și faptul că prevederile art. 205 alin. (4) si (5) din Codul de procedură penală sunt similare cu cele ale art. 204 alin. (4) si (5) din același cod, Curtea reține că cele statuate prin Decizia nr. 275 din 23 aprilie 2019 sunt aplicabile și în prezenta cauză.
17. Așa fiind, nu poate fi reținuta existența unui regim juridic diferit aplicabil procurorului și inculpatului, sub aspectul termenului de soluționare a contestațiilor formulate de aceștia împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, de natură a discrimina inculpatul în raport cu organul de urmărire penală și de a-i încalca acestuia dreptul la un proces echitabil, întrucat textele criticate se impune a fi interpretate în sensul că termenul de 5 zile, prevăzut la art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală, reprezintă o garanție suplimentară, reglementată în favoarea inculpatului, în scopul evitării unor eventuale situații de incertitudine cu privire la posibilitatea acestuia de a-și apăra drepturile și interesele procesuale. Astfel, contestația formulată de inculpat, conform art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu va putea fi soluționată și după data expirării duratei măsurii preventive anterior dispuse, iar cea formulată de procuror nu poate să fie judecată înaintea momentului anterior referit. Prin urmare, termenul de 5 zile, prevăzut la art. 205 alin. (4) din Codul de procedură penală, trebuie respectat în cazul în care durata de timp de la data înregistrării contestației formulate de către inculpat și până la expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior este mai mare de 5 zile, iar în situația în care această durată este mai mica de 5 zile, contestația formulată de către inculpat, conform art. 205 alin. (1) din Codul de procedură penală, va fi soluționată, într-un termen mai mic de 5 zile, înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.
Interpretarea normei potrivit voinței instanței de control constituțional ar presupune să acceptăm că cel mai târziu în data de 20.04.2021 ar fi trebuit să fie soluționată contestația promovată împotriva încheierii nr. 198/19.04.2021 pronunțată de către Judecătoria X. Soluționarea contestației de către Tribunalul X peste acest termen atrage de la sine încetarea de drept a măsurii arestului preventiv. Culpa îi revine Judecătoriei X fiindca soluționând cererea de încetare de drept în data de 19.04.2021 a acceptat ipoteza ca termenul de contestație, de 48 de ore, se va împlini în 21.04.2021.
Argumentul 6
Dispoziția instanței de judecată de a menține arestul preventiv pentru încă 30 de zile, începând cu data de 19.04.2021, până la data de 18.05.2021, confirmă argumentele precedente în sensul că noua verificare curge de la data când s-a pronunțat Judecătoria. Pe de altă parte, acest raționament contrazice celelelate susțineri ale magistratului de la fond și demonstrează netemeinicia soluției. Fiindcă, dacă de la argumentul 1 la 5 s-a mers pe teoria că termenul de 30 de zile curge de când contestația a desființat soluția Judecatoriei A (și s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive pentru urmatoarele 30 de zile, deci până la data de 24.03.2021 inclusiv) în momentul de față se acceptă teoria apărării potrivit căreia perioada maximă de 30 de zile în care instanța putea, din oficiu să reanalizeze măsura curge de la momentul la care s-a pronunțat Judecătoria.
Acest raționament aplicat în speța de față întărește ideea că măsura preventivă verificată din oficiu în data de 19.02.2021 trebuia să fie reanalizată, cel mai târziu, în data de 20.03.2021.
În mod corect, Judecatoria A se pronunță pentru a doua oară în data de 17.03.2021, înainte de expirarea termenului de 30 de zile care curgea din 19.02.2021 și se împlinea în 20.03.2021. Însă, potrivit alin. 5 a art. 205 Cod procedură penală contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă trebuia să se soluționeze înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. În speța de față, contestația trebuia să se soluționeze, cel mai târziu, în data de 20.03.2021 și nu în data de 22.03.2021.
Astfel că încheierea finală de camera consiliu nr. 34/22.03.2021 a Tribunalului A a fost pronunțată peste termenul legal. Pe cale de consecință, măsura arestului preventiv a încetat de drept în data de 20.03.2021. Încetarea de drept a măsurii preventive la data de 20.03.2021 face imposibilă o nouă verificare a temeiniciei și a legalității sale.
Argumentul 7
Contrar opiniei instanței de cameră preliminară, o eventuală autoritate de lucru judecat a hotărârilor anterior pronunțate nu înlătura obligația acesteia de a analiza fundamentul legal pentru care se menține o hotărâre. Acesta este și motivul pentru care norma vorbește de necesitatea antamării legalității.
Nulitatea fiind una abolută trebuie să fie invocată din oficiu de către orice instanță de judecată, indiferent că vorbim de Tribunalul A sau Judecatoria X, indiferent dacă s-a formulat sau nu o asemenea solicitare din partea inculpatului. Lipsa unei asemenea solicitari nu poate valida și nu poate acoperi sau ratifica sancțiunea nulității absolute.
De altfel, prin încheierea nr. 19/CU/DL din 17.04.2015 (portal.just.ro), CA Târgu Mureș a apreciat că: Prelungirea măsurii arestării preventive nu poate veni decât în continuarea duratei arestării anterioare. Orice discontinuitate între măsura preventivă în ființă și aceeasi măsură subsecventă poate implica doar o noua dispoziție de luare a măsurii preventive, dacă sunt îndeplinite condițiile, și nicidecum o dispoziție de prelungire a măsurii preventive inițiale. În prezenta cauză, calculul eronat al detenției preventive inițiale, precum și faptul că acest calcul nu a fost corectat în timp util, încât să nu se ajungă la expirarea faptică a măsurii preventive dispuse în 18 martie 2015, nu pot duce decât la concluzia că durata arestării preventive impuse prin încheierea nr. 11/CU/DL a luat final în 16 aprilie 2015, iar o prelungire a detenției preventive începând cu data de 19 aprilie este lipsită de eficiență juridică, de vreme ce nu au intervenit motive noi care să justifice o dispoziție de rearestare preventivă a inculpatului. Este adevărat că voința motivată a judecătorului a fost de prelungire a măsurii arestării preventive, însă între dispoziția de prelungire a detenției -exprimată și motivată în încheierea contestată în mod defectuos cu privire la durata avută în calcul, așa încât două zile au rămas neacoperite de un titlu judiciar valabil de detenție- și principiul libertății persoanei primează principiu amintit. Altfel spus, o eroare de calcul este covârșitoare atunci când această eroare se repercutează asupra libertății individului și dacă nu a fost corectată la timpul ei, remediul este încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
În felul acesta se acordă eficiență următoarelor norme de drept:
Articolul 207 alin. (6) Cod procedură penală: în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu. Dispozițiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Astfel, magistratul are atributul de a verifica și de a constata, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii preventive oricând în acest interval maxim de 30 de zile. Însă, potrivit art. 235 alin. 6 Cod procedură penală este necesar ca pronunțarea să se facă înainte de expirarea duratei măsurii.
Potrivit art. 205 Cod procedură penală, împotriva încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară dispune asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la înstanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare.
Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare. Însă, potrivit alin. 5 a art. 205 Cod procedură penală contestația formulată de procuror împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.
În calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, potrivit art. 271 Cod procedură penală, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul întră în durata acestuia. La calcularea timpului fixat în ore și zile se folosește sistemul computațiunii naturale – orele se socotesc de 60 de minute, iar zilele de 24 de ore (Gh. Mateuț, Tratat de procedură penală. Partea generală, vol. II, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2012, p. 813). Calculul termenelor privind măsurile preventive și măsurile restrictive de drepturi se face pe unități pline de timp, în sensul că intră în durata termenului atât ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, cât și ora sau ziua în care expiră termenul.
În privința termenelor privind măsurile preventive sau restrictive de drepturi, legiuitorul a adoptat sistemul de calcul pe ore/zile pline, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intrând în durata acestuia. A fost aratat că evaluarea reală a termenelor substanțiale este firească întrucât acestea constituie măsuri de garanție, care protejează anumite drepturi și interese extraprocedurale, deci neputând fi lungite o clipă peste durata lor reală, iar implicit, calculul lor trebuie să fie perfect corespunzător duratei reale (I. Tanoviceanu, Tratat de drept și procedură penală, ed. a II-a, vol. IV, p. 474). Pentru aceste motive, termenele substanțiale nu pot fi prorogate, iar în situația în care se împlinesc într-o zi nelucratoare, organele judiciare, precum și cele administrative au obligația de a constata încetat de drept efectul măsurii (spre exemplu, în cazul în care inculpatul a fost arestat preventiv pe data de 23 ianuarie 2015 pe o durata de 30 de zile, privarea de libertate poate dura până pe 21 februarie 2015 inclusiv; în lipsa unui alt temei de privare de libertate, acesta va fi eliberat pe data de 22 februarie 2015, chiar dacă este o zi nelucrătoare).
În cazul nerespectării termenelor intervine prevederea stipulată de art. 268 alin. 1 Cod procedură penală care stabilește următoarele: când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
Avocat Daniel Manolache